Acum pe AM: De zece ori România
Acum pe FM: Pulsul zilei

14.01.2013 Fila de calendar

14 Ianuarie, 2013 (2132 vizite | 0 comentarii)
Yahoo Messenger Facebook Delicious Stumbleupon Tiparire

Semnificaţii ale zilei de 14 ianuarie 2013



 Cu sprijin RADOR
Evenimente interne

  • 1557: Apare, la Braşov, Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român).
     

  • 1819: S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu.

Ienache Cosmad, tatăl lui Bolintineanu, era român macedonean, originar din Ohrida; stabilit în Valahia şi căsătorit cu o localnică, a ţinut în antrepriză poşte, a arendat pământ, ajungând mic proprietar şi chiar subprefect în Bolintinul din Vale, lângă Bucureşti. Bolintineanu a copilărit în satul natal, apoi a fost trimis la rude, în capitală; a învăţat la şcoala de la Colţea şi la Colegiul „Sf. Sava”. Orfan, rămas în grija rudelor, a intrat ca funcţionar în administraţie; în 1842 era copist la Secretariatul Statului. A debutat în 1842 cu elegia O fată tânără pe patul morţii, publicată în „Curier de ambe sexe”; a cunoscut un succes imediat. A fost membru al Asociaţiei literare şi al „Frăţiei”. Între 1846 şi 1848, cu o bursă oferită de Asociaţia literară, a studiat la Paris, la College de France. Audia cursurile lui Michelet, E. Quinet sau ale lui A. Mickiewicz şi era membru al Societăţii studenţilor români din capitala Franţei. La Bucureşti, a fost publicată, în 1847, Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu. Bolintineanu a îmbrăţişat cauza revo­luţiei de la 1848: era Redactor Şef al ziarului „Popolul suveran” şi membru al Comitetului central electoral care pregătea alegerile de deputaţi pentru Adunarea Constituantă. La înfrângerea revoluţiei a luat drumul exilului: Paris, unde a colaborat, la revista „România viitoare”, a editat, în 1851, „Albumul pelerinilor români” şi, în 1854, a lansat broşura propagan­distică Les Principautes Roumaines, şi Constantinopol, unde a locuit la I. Ghica şi a întreprins voiajuri în Palestina, Egipt, Macedonia, Muntele Athos. În ţară apăreau, prin grija lui Gh. Sion, volumele Cântece şi plângeri (1852) şi Poeziile vechi şi noue ale d-lui Bolintineanu (1855), urmate de romanul Manoil sau Căderea şi înălţarea omului prin femeie (1855) şi de Călătorii în Palestina şi Egipt (1856). În 1857 i s-a permis să se întoarcă în patrie; s-a dedicat luptei pentru unirea Principatelor: a publicat ziarul unio­nist „Dâmboviţa” (1858), a sprijinit alegerea ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza, căruia i-a fost prieten şi sfătuitor. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernul lui Mihail Kogălniceanu, a susţinut cu abnegaţie reformele lui Cuza. Ministerul său a înfăptuit secularizarea averilor mănăstireşti, Bolintineanu l-a ajutat pe pictorul Gh. Tattarescu cu ocazia întemeierii Şcolii de Arte Frumoase, a sprijinit înfiinţarea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. După detro­narea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a retras din viaţa politică. A scris mult, pentru a se întreţine şi a plăti datoriile făcute în timpul exilului: Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria (1858), Melodii române (1858), Legende sau basne naţionale în versuri (1858), Bătăliile românilor (Fapte istorice) (I, 1859), Nemesis (1861), Legende noi (1862), Elena (1862), Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora (1863), Poezii. Atât cunoscute, cât şi inedite (1865), Călătorii în Asia Mică (1866), Florile Bosforului (1866), vieţi romanţate. A tradus în franceză o parte din opera poetică. Sub titlul Brises d'Orient, cu o prefaţă de Philarete Chasles, volumul vede lumina tiparului în 1866, la Paris. Tot în 1866, a scos „Eumenide sau satire politice", jurnal satiric în versuri, şi Idele, grame şi epigrame politice. A publicat, în 1867, poemul Conrad şi, cu titlul schimbat, a doua ediţie din jurnalul drumeţiei la Ierusalim şi în Egipt, drame istorice: Mihai Viteazul condamnat la moarte (1867), Ştefan Vodă cel berbant (1867), apoi Alexandru Lăpuşneanu (1868), Ştefan Gheorghe Vodă (1868), cugetări filosofice şi politice, în Cartea poporului român (1869), Nepăsarea de religie, de patrie şi de dreptate la români (1869), un memoriu istoric, Viaţa lui Cuza Vodă (1869), Poezii din tinereţe nepublicate încă (1869), epopeea Traianida (1869 şi o nouă versiune în 1870). Bolnav, trăind în mizerie, revenea tardiv, depăşit de timp şi neluat în seamă de contemporani, asupra idealurilor generaţiei sale în Menadele (1870) sau Plângerile României (1870). A locuit o vreme la Al. Zanne, apoi a fost internat la ospiciul Pantelimon, unde a şi murit.
 

  • 1915: S-a născut istoricul literar şi filologul Mihai Isbăşescu, specialist în limba germană, a realizat studii de limbă şi literatură germană, dicţionare bilingve, o Istorie a literaturii germane de la origini şi până în prezent, traduceri din literatura germană, precum şi o antologie a scriitorilor români contemporani („Eine Welt wird geboren”, 1974).

Absolvent al Colegiului „Sf. Sava" din Bucureşti (1932) şi licenţiat în drept şi în litere al Universităţii din Bucureşti (1936), doctor în filologie al Universităţii din Tiibingen (1939), Isbăşescu parcurge o îndelungată carieră universitară la Catedra de germanistică de la Facultatea de Litere din Bucureşti. Debutează, încă din timpul studenţiei, cu studii de specialitate asupra unor aspecte prozodice ale literaturii germane medievale. Lucrarea Minne und Liebe. Ein Beitrag zur Begriffsdeutung und Terminologie des Minnesangs (1940) este premiată de Institutul Goethe din Munchen. Pe aceeaşi linie de preocupări se situează alte studii de medievistică şi de literatură comparată, rămase în paginile unor periodice. Un curs de istorie a literaturii germane, ţinut de Isbăşescu în anii 1946-1948 şi multigrafiat pentru uzul studenţilor, pune un deosebit accent pe mitologia germanică şi pe noile orientări ale comparatisticii, urmărind circulaţia motivelor în spaţiul cultural occidental al Evului Mediu. O sinteză a preocupărilor sale de o viaţă este Istoria literaturii germane (1968), care inaugurează o proiectată serie de lucrări destinate informării publicului românesc. Concentrând materia mai multor cursuri universitare, dar evitând expunerea didactică, cartea se deschide cu un capitol despre Familia limbilor şi popoarelor germanice, care oferă cititorilor, într-un stil cursiv şi agreabil, o informaţie de tip enciclopedic. O contribuţie originală este şi repovestirea unor vechi legende germane, sub titlul Walhalla şi Thule (I-II, 1977). Traducerile din autori de limbă germană, de regulă prefaţate de mici studii de istorie literară, alcătuiesc, în diversitatea lor, o operă impresionantă. Se numără printre ele cele dintâi versiuni româneşti ale prozei lui Franz Kafka şi Elias Canetti, cărora le revine meritul de a fi introdus, practic, autorii respectivi în atenţia cititorului român.
 

  • 1917: S-a născut Ion Roman, istoric literar şi traducător din literatura germană.

Urmează la Bucureşti şcoala primară şi Liceul „Sf. Iosif”, absolvit în 1934, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie, obţinând licenţa în 1939. A fost multă vreme profesor de liceu în capitală, redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, redactor la „Gazeta literară” şi şef de redacţie la Editura Ştiinţifică. Îndepărtat din motive politice, ceea ce explică şi pseudonimul Ion Manole, prezent pe coperta primei sale monografii, Anton Pann, Roman a trăit până la sfârşitul vieţii mai cu seamă din munca literară, în calitate de colaborator extern al editurilor. Debutează în „Vremea”, iar editorial cu volumul de poezii Fulgerul domesticit. Începând din anii '60, activitatea lui devine prodigioasă. Alcătuieşte antologii tematice: Vorbiţi mai bine, scrieţi mai bine româneşte, Eroica 1877. A publicat şi scrieri pentru copii: Cavalerii danubieni, Prietenul meu Topsi.; Ion Roman a semnat numeroase traduceri, îngrijeşte ediţii şi prefaţează operele unor scriitori renumiţi.
 

  • 1931: S-a născut criticul literar Vlad Sorianu.

Urmează şcoala primară la Bacău şi Comăneşti (1938-1943), Liceul „Ferdinand I” şi Liceul Teoretic din Bacău (1943-1950) şi Facultatea de Biologie la Universitatea din Bucureşti (1950-1954), ulterior fiind, scurtă vreme, asistent la facultatea absolvită. În 1955, după ce făcuse o şcoală de lectori în ştiinţe sociale, devine doctorand la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova. Din cauza atitudinii pe care o adoptă în 1956 faţă de mişcările anticomuniste din Ungaria, e nevoit să se întoarcă în ţară, iar ulterior, în 1958, se vede exclus din învăţământul universitar. Va fi profesor de ştiinţe naturale şi chimie mai întâi la Siretu şi Mărgineni, apoi în oraşul Bacău. În 1977 îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Determinare şi structură în genetica modernă. Paginile din volumele Glose critice (1968, debut editorial), din Contrapunct critic. Valori, idei, tendinţe literare actuale (1971) şi din Literatura noastră cea de toate zilele... (2001) dovedesc interesul precumpănitor al lui Sorianu pentru actualitatea literară, înclinaţia spre definirea relaţiei dintre o scriere şi ansamblul operei, spre încadrarea în contextul unei problematici, cât şi deschideri eseistice către estetică şi orizonturi filosofice.
 

  • 1950: Este publicat Decretul (nr. 6 din 6.I.1950) prin care erau trimişi în colonii (lagăre) de muncă şi condamnaţii care, la expirarea pedepsei, nu erau socotiţi de către autorităţile comuniste suficient de „reeducaţi”.
     

  • 1952: S-a născut Călin Popescu-Tăriceanu, om politic liberal. S-a numărat, în 1990, printre fondatorii PNL. Deputat din 1990 până în prezent, cu excepţia legislaturii 1992-1996, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (februarie 2005-martie 2009), prim-ministru al României în perioada decembrie 2004 - decembrie 2008.
     

  • 1953: S-a născut cantautorul Victor Socaciu.


 

  • 1982: A murit Vasile Florescu, teoretician şi critic literar.

După studiile secundare făcute la Liceul „Ienăchiţă Văcărescu" din Târgovişte, urmează Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1936-1940), consacrând încă 2 ani Şcolii Normale Superioare. A absolvit şi Institutul Francez de înalte Studii. Şi-a început cariera de profesor de limba franceză în 1943. A predat întâi la Târgovişte, apoi la Bucureşti, la Ploieşti şi din nou, din 1964, la Bucureşti (între timp - din 1948 - predase limba franceză în diverse şcoli mărginaşe din Bucureşti). Prima carte, Conceptul de literatură veche, i-a apărut în 1968. Au urmat Retorica şi reabilitarea ei în filosofia contemporană (1969), La Retorica nel suo sviluppo storico (1971), Retorica şi neoretorica. Geneză. Evoluţie. Perspective (1973). Cartea despre reabilitarea retoricii fusese tradusă, în 1970, în limbile italiană şi engleză. Tălmăciri în limbi străine a cunoscut şi volumul Retorica şi neoretorica - în franceză (1982) şi în japoneză (1979). Un susţinător al retoricii a fost Florescu chiar de la început, în Conceptul de literatură veche întreaga demonstraţie, plină de ştiinţă, a autorului având în vedere prezenţa, în cărţile vechi, a acelei ars bene et pulchre dicendi.
 

  • 1990: S-a constituit Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, asociaţie cu caracter social, cultural şi umanitar, recunoscută ca persoană juridică printr-o hotărâre judecătorească din 12 februarie 1990, preşedinte al Consiliului de Conducere, Feodor Petuhov.

Lipovenii, ca şi ruşii, sunt de aceeaşi origine etnică, deosebindu-se numai prin dogme religioase. Au fost prigoniţi din Rusia pentru că nu au îmbrăţişat iniţiativa Patriarhului Moscovei de la jumătatea secolului al XVII-lea, Nikon, de a revizui vechile cărţi bisericeştidupă modelul cărţilor greceşti. A aparut o amplă mişcare de protest – raskol/răscoala; capii răsculaţilor, raskolnicii, s-au numit staroveri (vechii credincioşi). Mişcarea a avut un caracter dublu, religios şi politic. Pentru a împiedica răspândirea ereziei, Nikon a prigonit pe raskolnici cu furie, şi aceştia, de teamă, au fugit până în regiunile cele mai îndepărtate ale Imperiului Rus. Erau împărţiţi în două parţi: „nepopista”, adică fără preoti şi „popista” cu preoţi. Printre adeptii „nepopiştilor” a existat un calugar Filip, ai cărui credincioşi s-au numit „filipişti” („filipoviţi”) şi care, fugind în Austria, au fost numiţi „lipoveni”, nume ce s-a generalizat şi pentru cei care au trecut mai apoi în Ţările Române. În Moldova, lipovenii au imigrat în masă încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu toate că, printr-un articol al Convenţiei de la Paris (1958), se bucurau de aceleaşi drepturi ca şi românii, ruşii lipoveni le-au refuzat. Alţi lipoveni imigraţi din Rusia, s-au aşezat la Tîrgu Frumos, formând o comunitate aparte încă din 1855.
 

  • 1990: A murit Niculae Stoian, poet şi publicist.

Urmează la Bucureşti şcoala profesională a uzinelor Electromagnetica (1950-1952), apoi Şcoala de Literatură „M. Eminescu” (1952-1954). În 1968 va absolvi Facultatea de Filologie a Universităţii bucureştene. Debutează cu versuri la „Albina” în 1950, iar în volum în 1957 cu Fierul dracului. Poezia lui Stoian răspunde comenzilor ideologice ale momentului sau urmează formula tradiţionalistă, de inspiraţie rurală. Constante ale volumelor Fierul dracului şi Fişă personală (1963) sunt festivismul, stilul direct, retorica patetică, declamatoare, problematica afişat etică, dar mai cu seamă sloganurile mobilizatoare. Ciclul Mi-s rădăcinile pierdute-n Bărăgan se deschide spre peisajele agreste, transpuse în versuri cu ecouri folclorice. În versurile din culegerea Întoarcerea la lucrurile naturii (1971) recurenţa unor teme şi motive precum nostalgia copilăriei, evocarea ţinuturilor natale asigură un timbru ceva mai firesc, mai puţin convenţional şi ideologizat, cu toate că declarativismul încă persistă. Câteodată descrierile de peisaje sunt un pretext pentru meditaţie (Râurile, iarna, Nisipuri zburătoare), în jurul motivului omului-copac (Mari poeţi, copacii) deschizându-se spre zone ale misterului. Poemele din Fondul principal de sentimente (1978), Treizeci şi cinci de poeme sub scut (1979), Răsunet peste ţară (1985), croite din acelaşi „elan" al idealurilor „revoluţionare", au în comun discursul definit prin oralitate, refrene mobilizatoare, ton familiar, patetic, prezenţa lozincilor, a exclamaţiilor şi exortaţiilor.
 

  • 1999: A murit scriitorul George Şerban, membru fondator al Alianţei Civice.

A participat la revoluţia română din 1989 de la Timişoara. După revoluţie, a devenit redactor la ziarul “Timişoara”, care pe vremea aceea era foarte răspîndit. S-a situat pe poziţii critice faţă de Frontul Salvării Naţionale, iar Societatea Timişoara, din conducerea căreia făcea parte, a organizat în 1990 mai multe mitinguri populare împotriva politicii FSN. La aceste mitinguri Gheorghe Şerban era unul din vorbitorii obişnuiţi.
 

  • 2004, 14/15: A murit jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune.

Absolventă a Facultăţii de Drept a Universitătii Bucureşti, Felicia Meleşcanu a început cariera în televiziunea publică în 1972, unde a lucrat peste 25 de ani. Experienţa acumulată a fost completată cu cea de corespondent radio, de la Centrul ONU din Geneva. În 1995, alături de o echipă de profesionişti, a început organizarea primului post românesc de satelit: TV Romania Internaţional, care a fost lansat la 16 octombrie. A rămas la conducerea postului până la 13 martie 1997. La 5 iunie 2002 a fost numită în Consiliul de Administraţie al TVR, ca reprezentant al PNL.
 

  • 2008: A murit Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, scriitor, publicist şi traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Artiştilor Plastici (secţia critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară. Ca publicist ş poet a debutat în anii treizeci ai secolului trecut. Este autorul volumelor de poezii Nod ars (1930), Poezii (1934), Zăvor fermecat, Jaf în dragoste, a cunoscutei cărţi Brâncuşi în România, ulterior reeditată în versiune engleză. Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al unor mari nume din cultura românească precum Constantin Noica, Mircea Eliade, George Enescu, al cărui oaspete a fost nu o dată în vila acestuia de la Luminiş. Este tatăl publicistului american Andrei Brezianu.
     

Evenimente externe

  • 1676: A murit Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene. 

În adolescenţă a fost solist sub îndrumarea lui Claudio Monteverdi la bazilica San Marco din Veneţia. A fost şi organist, ajungând să ocupe postul de maestre di capella la bazilica San Marco, în 1668. A scris în jur de 30 de opere pentru teatrele lirice din Veneţia. A fost cel mai cunoscut compozitor de operă în deceniile de după moartea lui Monteverdi şi urmaşul cel mai important al acestuia. Principalul său rival a fost Antonio Ceşti (1623-1669). Cele mai apreciate opere ale sale sunt Egisto (1643), Giasone (1649), Xerse (1654) şi Erismena (1655).
 

  • 1742: A murit Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez, cercetări asupra magnetismului terestru şi asupra cometelor. A observat (1682) cometa care-i va purta numele şi a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani.

Edmond Halley s-a născut în localitatea britanică Haggerson, pe 8 noiembrie 1656. A fost pasionat de matematică încă de mic copil, iar în 1673 a studiat la Oxford. În 1676, s-a îndreptat către insula St. Helena, din Atlanticul de Sud, unde a înfiinţat un observator astronomic pentru a putea studia Emisfera Sudică. Halley s-a întors în ţara natală în 1678, iar în anul următor a plecat la Gdansk, în Polonia, pentru a rezolva o dispută. Tot în 1678, Halley a publicat Catalogus Stellarum Australium, şi a fost ales membru al Royal Society. În anul 1686, Halley a publicat un al doilea volum referitor la cercetările sale din insula St. Helene, rivitoare la musoni. În 1682, s-a căsătorit cu Mary Tooke şi s-a stabilit la Islingtone. A fost ocupat cu observarea problemelor de gravitaţie. Un lucru care îl interesa pe Halley era, despre mişcarea planetelor. În 1684, a fost chemat la Cambridge de către Isaac Newton, pentru a discuta despre mişcarea planetelor şi Legea lui Kepler În 1703 a început cariera de profesor de geometrie la Universitatea din Oxford, iar în 1710 a devenit doctor în ştiinţe. Din nou, în anul 1705, a publicat o nouă carte, Synopsis Astronomia Cometicae, în care spunea că unele comete apărute în 1456, 1531, 1607 şi 1682, sunt de fapt manifestări ale aceleiaşi comete, care avea să revină. Edmond Halley a murit pe 14 ianuarie 1742 şi a fost îngropat la Sfânta Margareta, care astăzi este ruinată. Din păcate, Edmond Halley nu a trăit până în 1758, dar aceasta a fost numită în onoarea sa.
 

  • 1841: S-a născut pictoriţa franceză Berthe Morisot.

Fiica unui funcţionar important, Morisot a primit lecţii de artă de la Corot. Primele tablouri expuse au fost primite cu mult entuziasm. În 1868, l-a cunoscut pe Manet şi a contribuit la dezvoltarea curentului impresionism. Viaţa rurală şi simplitatea oamenilor erau temele abordate în aproape toate picturile sale. Numeroasele expoziţii au permis pasionaţilor de artă să admire frumuseţea pură a imaginilor impresioniste. Morisot s-a căsătorit cu fratele lui Manet, Eugene, în 1874.

 

  • 1876: A murit Jean Auguste Ingres, pictor si gravor francez (d.14.01.1867), unul dintre cei mai mari exponenţi ai artei neoclasice.

A studiat la Academia Regală din Toulouse şi lucrat în atelierul lui David înainte de a castiga Prix de Rome” (1801) cu lucrarea The Ambassadors of Agamemnon. În perioada 1806-1824 a trăit la Roma şi a fost influenţat în mare măsura de lucrările lui Raphael. Compoziţiile din acestă perioadă au fost recepţionate în mod variabil şi de aceea artistul a fost nevoit să îşi câstige existenţa prin realizarea de portrete ale turiştilor francezi şi englezi. În anul 1824, s-a întors în Franţa, la Paris unde şi-a câştigat reputaţia de mare artist cu lucrarea The vow of king Louis VIII. Între anii 1834-1841 a fost director al Academiei Franceze din Roma, iar mai tarziu a devenit profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Paris. Prin portretele şi nudurile realizate Madame Moitessier, 1856 şi The Turkish bath, 1862, a prezentat o opoziţie puternică faţă de romantismul lui Delacroix şi a cercului de prieteni ai acestuia. Diferenţele de opinie ale artistului sunt transpuse în lucrările sale prin deformări anatomice şi senzualitatea liniei. I-a influenţat puternic pe Degas, Picasso şi Matisse.

Josephine Eleonore Marie-Pauline de Galard de Brassac de Bearn Princesse de Broglie 1853 Louise de Broglie Countesse d'Haussonville 1845 Louis-Francois Bertin, 1833

  • 1875: S-a născut Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez. A acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene). S-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare. Este laureat al Premiului Nobel pentru pace pe 1952.
     

  • 1892: S-a născut Hal Roach, producător, regizor şi scenarist american de film, realizatorul celebrului cuplu Stan şi Bran (Stan Laurel şi Oliver Hardy).

Regizorul şi producătorul de film american Hal Roach s-a născut la 14 ianuarie 1892, în Elmira, New York, ca fiul unor imigranţi irlandezi. La 16 ani a renunţat la studii. În 1912 s-a mutat la Hollyood şi în 1814 îşi deschidea propria casă de producţie cinematografică, Hal Roach Studios. A lucrat cu actori renumiţi din acea perioadă ca Charley Chase, Snub Pollard, Will Rogers, Mabel Normand, Cobb Irvin, Stan Laurel, Hardy. Primele filme regizate şi produse de regizor sunt A Duke For A Day, A Self Made Nut, A Dusty Romance, Troubles Of The Work Family, Willie Works The Harem in 1914, Pete The Pedal Polisher, Why The Boarders Left, Spitball Sadie, Mustaches And Bombs in 1915. L-a avut colaborator pe prietenul său, actorul Harold Lloyd. In timpul celui de-al Doilea Război Mondial a produs filme despre Forţele Armate Americane. A fost înrolat si a avut gradul de locotenent-colonel, a participat la acţiuni din Normandia şi l-a cunoscut pe Mussollini. După război a început să producă filme de televiziune, a realizat seriale ca Amos'n Andy, The Lone Ranger, Blondie, Groucho Marx, Abbott and Costello, The Life of Riley, precum şi The George Raft Show. Firma sa a devenit prima care a realizat la Hollywood filme color. În următorii ani s-a concentrat îndeosebi pe producţiile pentru televiziune. S-a retras din activitate în 1955, delegându-i conducerea studiourilor fiului său, Hal Roach Jr. În 1983 a primit premiul Oscar pentru întreaga activitate. A murit la 2 noiembrie 1992, la vârsta de 100 de ani.

  • 1896: S-a născut scriitorul american de origine portugheză John Rodrigo Dos Passos.

Primele sale romane, One Man's Initiation: 1917 (1920) şi Three Soldiers (1921), se remarcă tocmai prin atitudinea critică faţă de conflictul global în care este prinsă omenirea: Primul Război Mondial. Este influenţat de experienţa prin participarea directă în bătălia de la Verdun ca voluntar în corpul sanitar în care îndeplineşte misiunea de şofer de ambulanţă. Critica îl reţine pe cel de al doilea, care, alături de Manhattan Transfer (1925) şi de trilogia U.S.A. (1938), devine un roman de reper în bibliografia autorului american. Cu Manhattan Transfer, Dos Passos intră pe un teritoriu nou, lansează o formulă literară inedită care îi aduce consacrarea şi notorietatea. În momentul în care revoluţia estetică a modernismului îşi consumase noutatea, scriitorul american reuşeşte să împingă lucrurile şi mai departe şi experimentul său literar are succes. Romanul intrigă în primul rând prin construcţia specială şi conţine toate elementele pentru a fi în acelaşi timp o cronică socială multistratificată a metropolei americane, dar şi un Bildungsroman veritabil.

  • 1909: S-a născut regizorul britanic de film Joseph Losey.

  • 1915: S-a născut André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic.

Andre Frossard s-a nascut în 1915 la Colombier-Chatelot (Franţa). După terminarea liceului a studiat artele decorative, dar în 1935 s-a convertit la catolicism. Încorporat în marină în 1936, a fost mobilizat, cu scurte întreruperi, până în februarie 1941. A intrat apoi în Rezistenţă, iar în 1943 a fost arestat şi închis în „Baraca evreilor“ din fortul Montluc, numărându-se printre cei şapte deţinuti salvaţi dintr-un total de 70. S-a înrolat din nou în marină, rămânând în serviciu activ până în decembrie 1945. A fost decorat cu Legiunea de Onoare. După război a fost redactor-şef al revistei Temps present, apoi – succesiv sau simultan – redactor-şef al periodicelor L'Aurore, Nouveau Candide, cronicar la Point şi R.T.L., editorialist la Paris-Match s.a. Până în 1990 scrisese nu mai puţin de 15 000 de articole şi 20 de cărţi – majoritatea de inspiraţie religioasă. În 1987 a fost ales membru al Academiei Franceze. A încetat din viaţă în 1995.

  • 1917: S-a născut muzicianul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti americani albi de dixieland.
     

  • 1925: S-a născut prozatorul şi dramaturgul japonez Yukio Mishima.

Scriitor japonez și activist politic de extremă dreapta, cunoscut pentru scrierile sale (36 de volume incluzând romane, povestiri, eseuri, piese de teatru, dintre care cele mai bune au fost traduse în engleză şi franceză) şi „moartea din alt veac pe care a ales-o”. A fost de asemenea campion la kendō. Dificultăţile de apreciere şi interpretare sporesc într-o epocă marcată de curiozitatea grosolană pentru anecdoticul biografic,... îngroşată violent de metodele unei prese şi ale unor media ce se adresează unui public care ştie din ce în ce mai puţin să citească”. Să nu uităm că în cazul oricărui scriitor, şi în special în cel al lui Yukio Mishima, realitatea centrală rămâne cea a operei. Yukio Mishima rămâne unul dintre cei mai interesanţi, dar şi controversaţi, autori japonezi ai secolului al XX-lea. Controversa se naşte din afinităţile şi crezurile sale literare, politice şi morale, cât şi de faptul că este ultima personalitate a lumii japoneze care s-a sinucis prin metoda tradiţională seppuku, în urma unei încercări, nereuşite, de lovitură de stat.

« Precedentul Urmatorul »

Evenimente recente

(Sursa foto - Radio România) Radio România la summitul mondial dedicat educaţiei prin media
Într-un secol în care canalele de comunicare sunt din ce în ce mai multe și mai diverse, însă mesajul transmis este din ce... citește
Elena Mosuc & G Salgueiro Operfado, un spectacol grandios în aer liber la Iași
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet și... citește

Adaugă un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Încă nu există comentarii pentru acest eveniment.

Newsletter


Twitter Radio Iasi
© Radio Iași 2018, toate drepturile rezervate.