Acum pe AM: Un cântec pentru fiecare
Acum pe FM: Un cântec pentru fiecare

26.01.2013 Fila de calendar

26 Ianuarie, 2013 (1444 vizite | 0 comentarii)
Yahoo Messenger Facebook Delicious Stumbleupon Tiparire

Semnificaţii ale zilei de 26 ianuarie 2013



 Cu sprijin RADOR

Evenimente interne

 

  • 1699: Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (Serbia), dintre Imperiul Habsburgic şi cel Otoman (care încheia războiul ruso-turc), Poarta recunoaşte trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

  • 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875. A finalizat demersurile necesare pentru ridicarea catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu. Din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi, şi a publicat, prin fonduri proprii, "Revista teologică", sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române (n. 1820) - 110 ani

Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache şi al prezbiterei Teodosia, din satul Răzălăi-Bălţi, născut la 15 iulie, 1818. După doi ani, tatăl său moare, şi mama sa rămâne văduvă cu doi copii, Ioan şi Ieremia. În anul 1831, ierodiaconul Teofilact, unchiul său, aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi pe copilul Ioan, pentru a învăţa carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focşani, unde aduce şi pe nepotul său. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului, sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan. La 23 ianuarie, 1835, rasoforul Ioan este călugărit cu numele de Iosif, în catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la Seminarul din Buzău, atunci înfiinţat, pe care îl termină în 1840. Apoi, între anii 1840-1847, urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti. În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului – Râmnicu-Vâlcea, iar la 29 august, 1850, este hirotonit preot în Bucureşti. În noiembrie, 1852, este făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găişenii-Dâmboviţa, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon şi numit în 1863 egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti. Între anii 1864-1870, arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din Capitală, iar alţi doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central. La 23 aprilie, 1872, arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie, 1873, este numit episcop de Argeş. La 10 iunie, 1875, este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an este instalat la Iaşi. Timp de 27 de ani, venerabilul mitropolit Iosif Naniescu păstoreşte cu o rară blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei. Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială din toată viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat. La 26 ianuarie, 1902, mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt şi milostiv” părăseşte pe fiii săi duhovniceşti şi se strămută la cereştile lăcaşuri, pentru a sta în faţa marelui Arhiereu Iisus Hristos. Mormântul său se află în partea de sud a Catedralei mitropolitane.
 

  • 1907: S-a născut Constantin D. Papastate (numele la naştere: Papastatopoulos), istoric literar tentat de vieţi romanţate şi poet - fără un profil propriu distinct.

Urmează Liceul „I.C. Brătianu” din Piteşti, absolvit în 1926, devenind apoi licenţiat în filologie romanică al Universităţii din Bucureşti (1929). Face un stagiu de specializare la Dijon (1929-1930). Obţine titlul de doctor în litere (1946) cu teza Science et poesie dans la peinture animaliere de Leconte de Lisle. La Craiova va fi profesor secundar (1930-1960), ulterior cadru didactic univer­sitar, şef al Catedrei de limbi moderne, până la pensionare (1972). Debutează cu versuri în 1925 în ăpublicaţia „Foaia tinerimii”. În Crucea împuşcaţilor. 1907 (1982) versul de factură populară coexistă cu rezonanţe din Tudor Arghezi şi Aron Cotruş. Monografia Traian Demetrescu (1967) - conservând în demersul şi limbajul interpretativ reziduuri sociologiste şi fiind concepută în chip tradiţional (viaţa, apoi opera, discutată pe genuri) - se remarcă prin informaţia documentară, interpretarea păstrându-se de regulă în respectul opiniilor consacrate şi cantonându-se la un nivel descriptiv şi didactic. Nu sensibil diferit se procedează în monografia Elena Farago (1975), unde însă comentariul beneficiază şi de mărturisirile poetei, de „lungi şi emoţionante convorbiri”, ce aduc demersului, minuţios şi sobru, un plus de implicare afectivă şi de autenticitate.
 

  • 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist, secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989), preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974), preşedinte al RSR (1974-1989).

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu a preluat conducerea partidului comunist, îndeplinind funcţia de secretar general din iulie 1965. Odată cu preluarea Consiliului de Stat (decembrie 1967), a devenit şeful statului. S-a bucurat de sprijin popular intern şi extern pentru politica sa independentă, ceea ce a constituit o provocare deschisă la adresa dominaţiei U.R.S.S. în România. Astfel, în anii ’60, Ceauşescu a pus capăt participării active a României în cadrul Pactului de la Varşovia şi a condamnat invazia Cehoslovaciei de către forţele pactului de la Varşovia (1968) şi invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică (1979). În 1974, Ceauşescu a fost ales, în funcţia nou creată, de preşedinte al României. În vreme ce a promovat o politică externă independentă de linia Moscovei, Ceauşescu a rezistat tuturor presiunilor de reformă liberală şi a aderat total la principiile conducerii centralizate în ceea ce priveşte politica internă. Poliţia secretă (Securitatea) menţinea un control foarte strict asupra mijloacelor de informare şi a dreptului la libera opinie şi nu tolera nici o opoziţie internă. Pentru a plăti datoriile externe pe care guvernarea sa le-a acumulat în anii 1970, Ceauşescu a decis, în 1982, exportul masiv al producţiei agricole şi industriale. Consecinţele acestei politici - reducerea drastică a hranei, a energiei, a medicamentelor -, au transformat România dintr-un stat cu o economie relativ dezvoltată, într-un stat aflat în pragul prăbuşirii. Ceauşescu a impus de asemenea „cultul” personalităţii şi i-a numit pe soţia sa, Elena, ca şi pe mulţi alţi membri ai familiei sale în posturi înalte, în guvern şi partid. Regimul său a luat sfârşit începând cu manifestaţiile împotriva guvernului de la Timişoara, din la 17 decembrie 1989. Demonstraţiile au izbucnit apoi la Bucureşti şi în alte oraşe mari ale României. La 22 decembrie 1989, armata s-a alăturat protestatarilor. În aceeaşi zi, Ceauşescu şi soţia sa au fugit din capitală cu un elicopter, dar au fost capturaţi şi arestaţi. La 25 decembrie, cei doi au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte de către un tribunal militar special, sub acuzaţia de crimă cu caracter de masă.

  • 1920: S-a născut Marcel Aderca, traducător de literatură franceză. În afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès. A tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.). Este fiul scriitorului Felix Aderca.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti, după care a fost, între anii 1953 şi 1975, redactor la Editura pentru Literatură Universală. A colaborat la „România literară”, „Viaţa româ­nească”, „Manuscriptum”, „Steaua”. A semnat, la începutul activităţii, câteva traduceri din literatura sovietică (născută Ostrovski, A. Serafimovici), unele în colaborare. Din anul 1966, când publică în traducere Husarul pe acoperiş de Jean Giono, se va dedica transpunerilor din litera­tura franceză, afirmându-se ca unul dintre cei mai talentaţi şi erudiţi traducători din câţi s-au aplecat la noi asupra acestei literaturi. A tradus din Eugen Ionescu (cu „subtilitate şi culoare", afirmă N. Carandino), Romain Gary, H. Perruchot, Albert Camus, Alphonse Allais, Herve Bazin, Jules Romains, Andre Maurois, H. Charriere. A îngrijit câteva ediţii din opera tatălui său.
 

  • 1921: S-a născut compozitorul Emil Lerescu.

Născut la Piteşti, în martie 1921, fiul unei talentate pianiste care a pregătit cu pasiune generaţii de copii, Emil primeşte o educaţie aleasă şi o solidă instrucţie muzicală, remarcându-se în practica improvizaţiei la pian şi dovedind reale aptitudini de conducător (dirijat) confirmate încă din primii ani de liceu. După terminarea studiilor universitare, Emil este încorporat pentru satisfacerea stagiului militar. Trimis la un regiment din Ardeal, participă câteva zile la instrucţia de font, după care este supus unui control medical în urma căruia este reformat pe motiv de platfus. În baza constatărilor comisiei medicale primeşte din partea Comisariatului Militar livretul cu menţiunea „soldat neinstruit”. Începând din 1947 ocupă postul de profesor de muzică la Liceul Brătianu, alături de cunoscutul profesor Albu, organizatorul unei orchestre de cameră, la care pe lângă profesori participau şi elevi. Cunoscut ca bun organizator şi talentat dirijor, este solicitat de diferite sindicate să conducă formaţiuni corale. Cea mai reprezentativă formaţie cu care a obţinut rezultate deosebite a fost Corul sindicatelor din Piteşti, patronat de Comisia Locală. S-a îndreptat către Craiova, fiind încadrat la Conservatorul Cornescu, pe care un timp l-a şi condus. Prolifica activitate desfăşurată la Craiova i-a adus şi calitatea de membru titular al Uniunii Compozitorilor şi schimbarea domiciliului de la Craiova la Bucureşti, unde a rămas pentru totdeauna. Contactul cu lumea muzicală a Capitalei a fost benefic pentru activitatea lui creatoare, pentru că relaţiile cu valori de vârf i-au oferit posibilitatea de a pune în circulaţie mai uşor producţiile personale decât în altă localitate. Recunoaşterea la nivel naţional a valorii lui de compozitor a fost confirmată şi de faptul că într-o anumită etapă a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii.
 

  • 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător, arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România. S-a stabilit în Franţa din 1985, unde va obţine cetăţenia, în 1990.

Nicolae Balotă (26 ianuarie 1925, Cluj) este un critic literar, estetician şi eseist. Este fiul Adelinei (născută Dragoman), de origine armeană pe linie paternă, şi al lui Gheorghe Balotă, avocat. Urmează la Cluj clasele primare la şcoala „Avram Iancu” (1931-1935), Liceul „G. Bariţiu” (1935-1940). În urma Dictatului de la Viena, familia Balotă este obligată să părăsească Clujul. Balotă îşi continuă studiile la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj (din septembrie 1940). Face ultimele clase la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1941-1943), înscriindu-se apoi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, aflată în refugiu la Sibiu, unde îi are profesori pe Lucian Blaga, Florian Ştefănescu-Goangă, Yves Auger, D.D. Roşca, Liviu Rusu. La 1 august 1946 este numit preparator la Institutul de Psihologie al Universităţii din acelaşi oraş. În 1947 îşi ia licenţa în filosofia culturii, psihologie, limba şi literatura franceză. Este arestat în octombrie 1948 şi condamnat pentru „deţinere şi răspândire de material subversiv”, dar eliberat curând. Apoi, timp de cinci ani, este, pe rând, pedagog, cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, bibliotecar. În ianuarie 1956, este din nou arestat şi anchetat vreme de nouă luni, judecat şi condamnat la şapte ani de închisoare, pentru „înaltă trădare”, motivul real fiind un memoriu care, trimis peste hotare, ar fi avut menirea să arate lumii libere situaţia României. Este deţinut în închisorile de la Jilava, Făgăraş, Gherla, Piteşti, Dej. La 31 decembrie 1962, suferă o nouă condamnare de 24 de luni domiciliu forţat în satul Lăţeşti din Bărăgan. Este eliberat în aprilie 1964 şi începe să publice îndeosebi în „Familia”, dar şi la „Steaua”, „Luceafă­rul”, „Secolul 20”, „Gazeta literară”, „Contemporanul” etc. În 1977 este visiting professor la Sudosteuropagesellschaft din Munchen şi predă cursuri de literatură comparată şi de limbă şi literatură română la Universitatea din acelaşi oraş. Tot acum ţine conferinţe la universităţile din Basel, Heidelberg, Freiburg. În 1981 se stabileşte la Paris, iar din 1990 devine cetăţean francez. Funcţionează ca profesor la Universitatea „Francois Rabelais” din Tours (până în 1990, când se pensionează). Funcţionase, în paralel, şi la Universitatea din Le Mans. A colaborat 15 ani la postul de radio Europa liberă. Din 1995, în calitate de profesor invitat de literatură comparată, ţine cursuri la universităţile din Cluj şi Bucureşti, Universitatea din Cluj numindu-l profesor-asociat. Balotă a debutat publicistic în „Revista Cercului Literar" (1945).
 

  • 1925: S-a născut soprana Elisabeta Neculce-Carţiş.

Admisă la Conservatorul din Bucureşti, a studiat arta cântului în clasa profesoarei Livia Vaţianu-Vrăbiescu; printre personalităţile artistice care au îndrumat-o se mai numără compozitorii Dimitrie Cuclin, Vasile Popovici, Ioan Chirescu, dirijorul Umberto Pessione, baritonul Mihail Vulpescu. Absolvind Conservatorul, nu consideră câtuşi de puţin că prin aceasta şi-a încheiat studiile, ci porneşte abia atunci să îşi întemeieze cunoaşterea aprofundată. Începând cu primul recital de lieduri - dat la 18 ianuarie 1955 la Studioul Ateneului - parcurge sute de nestemate ale liricii vocale de cameră şi devine paralel, apărând adesea ca solistă a unor programe simfonice, una din cele mai apreciate cântăreţe de concert ale vieţii muzicale româneşti. Contribuţiile sale interpretative în redarea Liedurilor Wesendonck de Wagner, a Celor din urmă patru cântece de Richard Strauss, a partidei solistice din Missa în do minor de Mozart sau din Simfonia a IX-a de Beethoven, prezentarea în versiune de concert a monodramei Erwartung (Aşteptarea) de Arnold Schonberg sau a unor extrase din Wozzeck de Alban Berg se înscriu ca momente memorabile în experienţa muzicală a celor care au avut privilegiul să le urmărească. Elisabeta Neculce-Carţiş a fost angajată solistă a Operei Române din Bucureşti de la data de 1 ianuarie 1959. A debutat la 20 iunie 1959 în rolul Alicei Ford din Falstaff de Verdi; au urmat Contesa din Nunta lui Figaro, Donna Elvira din Don Giovanni şi Fiordiligi din Cosi fan tutte de Mozart, Eva din Maeştrii cântăreţi din Nurnberg şi Elsa din Lohengrin de Wagner, Mareşala din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss şi Euridice din Orfeu de Gluck. În 1964, când se reprezintă în premieră opera Prometeu de Doru Popovici, întreaga critică remarcă drept unul din personajele cele mai realizate pe acela al nimfei Eromeni, creat de Elisabeta Neculce-Carţiş.

  • 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist. Între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi.

Corneliu Sturzu (26 ianuarie 1935, Paşcani, judeţul Iaşi - 27 iunie 1992, Iaşi) este un poet, prozator şi eseist. Urmează cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” din Paşcani (1945-1953), unde îl are profesor pe Constantin Ciopraga. Îl cunoaşte pe Nicolae Labiş, de care îl va lega o frumoasă prietenie. Frecventează cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filosofie, secţia limba şi literatura română, a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1953-1957), în ultimii ani de studii fiind şi redactor pentru Iaşi al revistei „Viaţa studenţească”. După absolvire este reporter, apoi redactor la Studioul de Radio Iaşi. Din 1960, în paralel cu funcţia de şef de redacţie culturală la Radio Iaşi, va fi cooptat la Catedra de literatură a Facultăţii de Filologie ieşene, unde predă, pe rând, teoria literaturii, estetica, teoria şi practica presei. În aceste domenii se specializează în ţară şi peste hotare (Perugia, Stockholm). Redactor-şef adjunct al revistei „Cronica” (1966-1969), director al Teatrului Naţional din Iaşi (1969-1973), se transferă ulterior ca şef de redacţie la Editura Junimea, unde iniţiază, împreună cu Mircea Radu Iacoban, concursul de debut al tinerilor scriitori, precum şi colecţia „Eminesciana”. Din 1977 până în 1990, când se pensionează din motive de sănătate, va deţine funcţia de Redactor Şef la „Convorbiri literare”. Debutează cu versuri în 1954, la „Iaşul literar”, iar în 1964 îi apare prima plachetă, Arcade peste anotimp. Următoarea culegere, Autoportret pe nisip (1966), face sensibil tipul de poeticitate practicat de Sturzu, de acum încolo un scriitor fidel lui însuşi, fără schimbări radicale de ton şi fără cedări conjuncturale importante. Poe­mele din Cantilene (1970), Duhul pietrelor (1970), Vântul din oglinzi (1978) sau din Anotimpul încrederii (1974), lipsite de graniţe tematice, pot fi reorganizate într-o carte unică. Doar în Restituirea jocului (1969) şi în Camera de recuzită (1973) poetul îşi modulează versul în funcţie de ipostazele încercate şi care participă la susţinerea unei metafore unificatoare.
 

  • 1940: S-a născut Grigore Zanc, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (din 2004), prefect al judeţului Cluj (1990-1996), ministru al culturii (august-decembrie 1996), senator PSD (2000-2004).

Urmează şcoala primară în satul natal, îşi continuă învăţătura la Dej (1950-1956) şi la Liceul Pedagogic din Cluj (1960-1961), iar între 1964 şi 1969 este student al Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Obţine titlul de doctor în filosofie cu teza Politicul în concepţia lui Petre Andrei (1981). Un timp a fost învăţător în câteva sate din judeţul Cluj (1956-1962), instructor al UTC (1962-1964) şi la Comitetul Judeţean PCR (1972-1980) din Cluj. În perioada studenţiei conduce subredacţia clujeană a revistei „Viaţa studenţească” (1967-1969) şi ulterior Cenaclul de estetică Diotima (1970-1974). După licenţă e asistent (1969), lector (1974), conferenţiar (1990) la Catedra de filosofie a facultăţii absolvite. Din 1990 intră şi în viaţa politică, fiind preşedinte al organizaţiei judeţene Cluj şi membru în conducerea naţională a Partidului Democraţiei Sociale din România. Prefect de Cluj din 1990, demisionează în august 1996 şi funcţionează, câteva luni, ca ministru al Culturii. În 2000 va fi ales senator de Cluj. Debutează cu o schiţă la „Amfiteatru” în 1969. Prima carte, romanul Conul de umbră, îi apare în 1975 şi este urmat de alte două - Cădere liberă (1978) şi Careul de fugă (I-II, 1985-1990), de proză scurtă - Alb (2000), eseuri - Etica spiritului revoluţionar (1975), Hamlet - între vocaţie şi datorie morală (1998) şi de scenariul cinematografic Probleme personale (1981, după o idee din Cădere liberă). I s-au decernat Premiul Uniunii Scriitorilor (1975, 1978, 1999), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj (2002) etc.
 

  • 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin.

După absolvirea liceului în 1960 şi a Facultăţii de Filologie în 1967 la Iaşi, a fost redactor la publicaţiile Agerpres pentru străinătate. A colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Amfiteatru”, „Cronica” etc. Debutează în 1957 în revista „Iaşul literar”, şi în 1968 editorial, cu volumul A fi, urmat de Umbra punţilor (1970), Starea a treia (1974) şi Ţara somnului (1994). Volumul Ţara somnului cuprinde, în egală măsură, poezii existente în cărţile precedente şi poezii noi.
 

  • 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, percuţionist şi dirijor de muzică uşoară. A fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române.

A urmat cursurile Şcolii de muzică şi ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti între anii 1959-1964. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române între anii 1963-1969 şi din formaţia „Perpetuum Mobile”. A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din anul 1969. Debutul în televiziune a fost în 1964 cu melodia Vreau să ştiu. A scris melodii de muzică uşoară şi muzică de film. A participat în calitate de dirijor la Festivalul internaţional de la Atena în 1969 și la „Festivalul cântecului”, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana.
 

  • 1948: S-a născut Iuliu Merca, muzician, membru – fondator al grupului rock „Semnal M”.


 

  • 1973: A murit actorul american de film de origine română Edward G. Robinson.

Pe numele adevărat Emmanuel Goldenberg, s-a născut la data de 12 decembrie 1893, în Bucureşti, România. A studiat la „American Academy of Dramatic Arts”. Debutul scenic, precum şi întreaga lui activitate interpretativă, l-a impus printre personalităţile marcante ale vieţii teatrale americane. Debutează pe ecran în 1923. Consacrarea cinematografică şi-o datorează apariţiei (cu rol de gangster) în Micul Cezar, unul dintre primele filme americane de serie neagră.  Actorul va traversa un repertoriu filmic populat din abundenţă de cele mai pitoresti figuri interlope cărora Edwards Robinson le insuflă o identitate psihologică şi o forţă dramatică impresionante.  Extrem de talentat în arta compoziţiei de caractere, E.R. va avea posibilitatea să rectifice, pe parcurs, trăsăturile de caracter prea liniare ale gang-man-ului umanizându-i structura elementară cu o înţelegere care trece dincolo de gustul violenţei şi spiritului vindicativ. În 1972 primeşte Premiul Oscar onorific.
 

  • 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator şi publicist.

Absolvent al Liceului Naţional din Iaşi (1931). Licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1936). Doctor în drept al Universităţii din Iaşi, cu teza Criminalitatea în literatură (1938), devine avocat în Baroul Iaşi şi, ulterior, magistrat la instanţele din Iaşi şi Constanţa (1938-1950), deputat în Marea Adunare Naţională (1960-1964), decan al Facultăţii de Drept din Iaşi (1952-1972), conferenţiar universitar (1948-1962) şi profesor universitar (1962-1979) la Facultatea de Drept din Iaşi. Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi articole din materia dreptului internaţional public cu o tematică variată: organizarea şi funcţionarea unor organisme ale O.N.U, controlul parlamentar al organizaţiilor internaţionale, regimul juridic al Canalului de Suez, definiţia agresiunii, problema mării teritoriale, salvarea şi asistenţa în dreptul maritim, securitatea frontierelor aeriene, definiţia, clasificarea şi interpretarea tratatelor etc. Autor a două cursuri universitare: Curs de drept internaţional public (1961), Drept internaţional public (Partea I, 1972). A publicat numeroase volume de poezii, proză, teatru şi eseuri: Lebede Negre (1936), Eternul spirit (1940), Ziua cea mare (1945), Ioana (1948), Cazul elevului Petcu (1953), Satire (1955), Răscoala (1957), Pictorul străzii (1957), Un om pe promontoriu (1961), Tainicul arhipelag (1964), Pe limba lor (1967), Carmen terrestre (1968), Melos (1970), Cartea mea de lut (1972), Manuscrisul de la Marrakech (1972), Elipse orfice (1976), Cosmograme (1977), Arpegii moderne (1980), Negru şi verde (1980), Ţara albatroşilor (1982), Lebede albe (1983), Anabasis (1985), Stalactite în alabastru (1986), Paşii licornului (1989).

 

Evenimente  Externe


 

Ziua mondială a vămilor, se consemnează anual la 26 ianuarie şi este dedicată primei sesiuni a Consiliului de Cooperare Vamală, care a avut loc la 26 ianuarie 1953 la Bruxelles, Belgia. În anul 1994, Consiliul de Cooperare Vamală a fost transformat în Organizaţia Mondială a Vămilor, care la această dată reuneşte autorităţile vamale din 176 de ţări.

Ziua naţională a Australiei, comemorează sosirea Primei Flote în Golful Sydney în 1788, ridicarea drapelului britanic în acel loc şi proclamarea suveranităţii britanice asupra coastei de est a Australiei
 

  • 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)


 

  • 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne.

La 14 mai 1796, Jenner testează vaccinul contra variolei, pe James Phipps, un băieţel de opt ani bolnav de variolă. Încă decând era student la Medicină, a observat că pacienţii care dezvoltau variola taurinelor (o maladie infecţioasă a vacilor caracterizată prin erupţie cutanată şi transmiterea la om) erau protejaţi împotriva variolei. Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sănătos, cu puroi luat de la o persoană bolnavă de variola taurinelor şi ulterior a demonstrat că această persoană era protejată împotriva inoculării voluntare cu variolă. Jenner a dat numele de vaccin (de la cuvântul vacca din latină, însemnând vacă) substanţei responsabile cu transmiterea variola taurinelor şi a dat numele de vaccinare procesului utilizat pentru protejarea contra variolei. Importanţa descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede şi, în mai puţin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei. Ulterior, în omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecţilor de maladii prin inocularea unei substanţe externe.
 

  • 1824: A murit Theodore Gericault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului.

Géricault s-a născut în anul 1791, la doi ani după izbucnirea Revoluţiei Franceze. Anii de tinereţe corespund perioadei războaielor napoleoniene. Este martor al unor vremuri de răscruce, când o lume învechită se prăbuşeşte şi cedează locul unei noi epoci care se naşte. Creaţia lui Géricault poartă semnul transformărilor istorice ale unei epoci marcate de contradicţii. Operele artistului reprezintă, sub anumite aspecte, o continuare a drumului ales de Jacques Louis David, deşi cuprind accente inovatoare, romantice, prevestind în acelaşi timp realismul. În anul 1822, Géricault primeşte o propunere neaşteptată pentru o lucrare originală din partea doctorului Étienne-Jean Georget (1795-1828), medic specialist în boli mintale. Printre altele, el a elaborat o teorie a "monomaniei", pe care a definit-o ca "nebunie parţială bazată pe o singură obsesie". În cartea pe care o pregătea, medicul descrie diferite tipuri de monomanie pentru care are nevoie de ilustraţii corespunzătoare. Géricault pictează portretele mai multor bolnavi internaţi în spitalul Salpêtrière: un monoman pedofil, o bolnavă cu mania obsesivă a jocurilor de noroc, o bolnavă care personifică invidia etc. Numai o parte din aceste tablouri s-au păstrat până în prezent.

 
Cleptomania Mania grandoarei militare Invidia sau Hiena din Salptrir

 

  • 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni.


 

  • 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor de film american.

Paul Leonard Newman a fost un mare actor şi producător american. În afara carierei artistice s-a făcut remarcat şi ca antreprenor, filantrop şi pilot de curse. Cariera artistică în lumea filmului i-a adus numeroase premii, printre care se numără: un premiu Oscar, de trei ori Globul de Aur, câte o dată BAFTA, Screen Actors Guild, Festivalul de Film de la Cannes şi Emmy, precum şi numeroase premii onorifice. Newman fost nominalizat de 9 ori pentru premiul Oscar ca actor şi o dată ca producător pentru filmul Rachel, Rachel. În 1986 a fost distins cu acest premiu pentru rolul din pelicula Culoarea banilor. În România a fost cunoscut mai ales datorită filmelor sale din anii 1960 şi 1970, în care se remarcă rolurile sale, alături de Robert Redford, din Butch Cassidy and the Sundance Kid şi Cacealmaua, iar recent pentru dublarea vocii în engleză a personajului Doc Hudson din producţia Pixar/Disney Maşini, lansată în vara lui 2006. Ca pilot de curse, Paul Newman a câştigat numeroase curse în competiţiile organizate de Sports Car Club of America, iar el şi echipa sa au câştigat mai multe titluri naţionale în secţiunea open wheel a curselor IndyCar. Newman a fost cofondator al companiei Newman's Own, o companie a cărei venituri după taxare au fost donate integral unei societăţi de caritate. Newman a decedat la 26 septembrie 2008 în locuinţa sa din Westport, Connecticut, din cauza unei serii de complicaţii din urma unui cancer pulmonar.
 

  • 1928: S-a născut cineastul francez Roger Vadim.

A copilărit in Turcia şi Egipt, unde tatăl său făcea parte din corpul diplomatic francez. S-a întors în Franţa după divorţul părinţilor. A debutat ca actor la vârsta de 16 ani. S-a înscris la Institutul de Studii Politice din cadrul Universităţii din Paris, dar a renunţat în favoarea actoriei. A început să scrie şi în 1947 îi prezenta scriitorului André Gide primul său roman. Acesta l-a recomandat regizorului Marc Allégret, căruia i-a devenit asistent. A scris articole pentru revista „Paris Match”. S-a îndrăgostit de actriţa Brigitte Bardot şi s-au căsătorit în 1952. În 1956, Roger Vadim regiza primul film And God Created Woman, în care juca Brigitte Bardot, alături de Jean-Louis Trintignant. Filmul îi făcea celebri în întreaga lume atât pe regizor cât şi actriţă. Au divorţat în 1957. S-a recăsătorit în 1958 cu Anette Vadim, de care a divorţat în 1960. În 1965 se căsătorea cu Jane Fonda şi divorţau în 1973. A regizat pentru filmele Circle of Love, Joy House, The Game Is Over. A scris scenariul şi a regizat Barbarella. A avut o relaţie şi cu actrita Catherine Deneuve. În 1971 regiza Pretty Maids All in a Row, Hellé în 1972, Don Juan (Or If Don Juan Were a Woman) (1973), La jeune fille assassinée (1974), Une femme fidèle (1976), Night Games (1980), The Hot Touch (1981), Surprise Party (1983), And God Created Woman (1988). În 1975 s-a căsătorit cu Catherine Schneider, de care a divorţat în 1977.
 

  • 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO din 1 august 2009, om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001-2009) şi şeful Partidului Liberal. Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer.
     

 


  • 1973:  A murit actorul american de film de origine română EDWARD G. ROBINSON (n.12.XII.1893, la Bucureşti) 
     
  • 2012:  A murit actorul britanic IAN ABERCROMBIE (n.11.IX.1934) 

documentarist  Adina AGRICI
 
« Precedentul Urmatorul »

Evenimente recente

(Sursa foto - Radio România) Radio România la summitul mondial dedicat educaţiei prin media
Într-un secol în care canalele de comunicare sunt din ce în ce mai multe și mai diverse, însă mesajul transmis este din ce... citește
Elena Mosuc & G Salgueiro Operfado, un spectacol grandios în aer liber la Iași
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet și... citește

Adaugă un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Încă nu există comentarii pentru acest eveniment.

Newsletter


Twitter Radio Iasi
© Radio Iași 2019, toate drepturile rezervate.