Acum pe AM: De zece ori România
Acum pe FM: De zece ori România

(FOTO) 22-24.08.2014 Festivalul de laută din Cetatea Neamț, ediţia a IV-a

24 August, 2014 (409 vizite | 0 comentarii)
Yahoo Messenger Facebook Delicious Stumbleupon Tiparire

În perioada 22-24 august 2014, la Cetatea Neamţ se desfăşoară  Festivalul de laută din Cetatea Neamț, ediţia a IV-a.

Organizat sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național în parteneriat cu Complexul Muzeal Județean Neamț și găzduit de unica fortificaţie medievală păstrată și restaurată din Moldova, este deschis atât pleiadei de lautiști din România (menestreli din Iași, Timișoara, Hunedoara), dar și unor instrumentiști ce s-au asociat lăutei (teorbă, vihuela, harpă celtică, virginal).

Proiectul educațional își propune promovarea acestui instrument mai puțin cunoscut în România, cât și sensibilizarea instituțiilor de învățământ muzical din România în vederea introducerii acestuia în studiul curent.

Conferința de presă are loc vineri, 22 august 2014, ora 16:00 în Sala Sfatului din Cetatea Neamț (situată pe Culmea Pleșului) şi este urmată de o masă rotundă organizată pe tema studiului lăutei în instituțiile de învățământ muzical din România.

Dezbaterile sunt susținute de inspectori şcolari la disciplina muzică, directori ai unor instituții de învățământ muzical, profesori de muzică, muzicieni ce stăpânesc tehnica lăutei și constructori de instrumente.

După încheierea dezbaterilor, începând cu ora 19.00 are loc concertul de deschidere al celei de-a patra ediții al Festivalului de laută din Cetatea Neamț.


P R O G R A M

august 2014 artist interval orar
vineri, 22 Constantin LAZĂR 19.30-20.50
Ordinul Mușatinilor – Ordinul Basarabilor
sâmbătă, 23 Caius HERA - Dumitru  PALAGNIUC 19.30-20.50
Ordinul Mușatinilor – Ordinul Basarabilor
duminică, 24 Costin SOARE - Claudia CODREANU 19.30-20.50
Ordinul Mușatinilor – Ordinul Basarabilor

 
Cetatea Neamț se va deschide de la ceasurile 11 și până la apus de soare atât vechilor bresle meşteşugăreşti, cât şi publicului larg căruia îi sunt propuse: spectacole de teatru, scenete şi animaţie pentru copii, Commedia dell’arte, teatru de păpuşi, ateliere de confecţionare de păpuşi tradiţionale şi panarame, spectacole folclorice, dansuri tradiţionale, prezentări de activităţi lucrative specifice perioadei medievale (meşteşugari, negustori, agricultori), expoziţii specifice, conferinţe publice pe teme de istorie şi literatură veche, ateliere de oralitură, şi multe, multe alte surprize (străjeri la porţile turnului, salvarea domniţei din iatac, baba-oarba între coconii domnești şi domniţe, ursitoare, sânziene, doftoroaie cu leacuri miraculoase, patrula străjerilor cetăţii, munteni cu ciobăneşti româneşti, muschetari cu şi fără muschete, cavaleri luptându-se cu spadele sau ademenind domniţe, boieri, dregători, răzeşi, plăieși, menestreli, trubaduri, căldărari, lingurari, hoţi mărunţi şi tălhari jefuind personajele medievale şi ... nu numai).

Proiectul este conceput spre a iniţia organizarea - prin atragerea de fonduri şi susţinere mediatică - de tabere de igienizare şi conservare a unor situri medievale din judeţul Neamț, prin angrenarea de tineri voluntari.

 

GALERIE FOTO

« Precedentul Urmatorul »

Evenimente recente

(Sursa foto - Radio România) Radio România la summitul mondial dedicat educaţiei prin media
Într-un secol în care canalele de comunicare sunt din ce în ce mai multe și mai diverse, însă mesajul transmis este din ce... citește
Elena Mosuc & G Salgueiro Operfado, un spectacol grandios în aer liber la Iași
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet și... citește

Adaugă un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Încă nu există comentarii pentru acest eveniment.

Newsletter


Twitter Radio Iasi
© Radio Iași 2018, toate drepturile rezervate.