Acum pe FM: Muzica de catifea

29.04.2013, ora 09:00 Emisiunea AUDIENŢA PUBLICĂ cu Cristian Popovici

29 Aprilie, 2013 (1159 vizite | 0 comentarii)
Yahoo Messenger Facebook Delicious Stumbleupon

Pastele este o sarbatoare a tuturor crestinilor care simbolizeaza biruinta omenirii asupra suferintei, este sarbatoarea care anunta Invierea Domnului Isus Hristos. După o lungă perioadă de post, Paştele era aşteptat ca o izbăvire, ca o izbîndă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii.

Iata-ne si in Săptămâna Patimilor, numită în popor şi Săptămâna Neagră, saptamana profund încărcată de tristeţea celei mai cutremurătoare poveşti de viaţă: viaţa Fiului lui Dumnezeu întrupat şi pogorât printre cei pe care i-a iubit mai presus de minte şi pentru care îşi asumă acum întreaga suferinţă a morţii. Această suferinţă pricinuită de păcatele omenirii se pregăteşte Hristos să o poarte cu ascultare până la moarte spre mântuirea fiecăruia dintre noi.  Ultima săptămînă a postului mare, Săptămîna Patimilor, sau Săptămîna Mare, era inclusă, din punct de vedere bisericesc, în sărbătoarea Paştelui, deşi în această perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate.

Saptamana Mare este si saptamana in care toate gospodinele fac ultimele pregatiri pentru Sfanta sarbatoare. Ele pregatesc bucatele pentru marea sarbatoare de Paste, inrosesc oua, fac pasca si cozonaci, drob si alte preparate din carne de miel, bucate traditionale sarbatorii Pascale. Paştele românilor, ca şi al altor popoare nu era doar o sărbătoare strict creştină, ci, tocmai pentru că a fost plasat în perioada de trecere de la rece la cald, conţinea şi o mulţime de practici, obiceiuri şi credinţe precreştine; amestecul acesta de precepte curat creştine cu cele vădit păgîne au avut drept rezultat o sărbătoare unică în calendarul poporului. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa - intotdeauna mai exista o sansa de mantuire - cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale de paste - cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii.
                
Invitati in studio: 
·        preot DUMITRU PADURARU
·        MARCEL  LUTIC- presedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova
 
 
 
 
 
SAPTAMANA MARE

Saptamana Mare este ultima saptamana inainte de Invierea Domnului Isus Hristos si incepe dintr-o zi de duminica, numita si Duminica Floriilor si tine pana la duminica Pastelui, duminica in care Hristos Invie. Aceasta zi de duminica a Floriilor este ziua cand Isus Hristos a intrat in Ierusalim. Saptamana Mare simbolizeaza chinurile prin care trece Mantuitorul, de la tradarea lui de catre Iuda, pana la rastignirea pe cruce pe dealul Golgota, precedata de moartea lui si incheiata cu Invierea. Saptamana Mare este si saptamana in care toate gospodinele fac ultimele pregatiri pentru Sfanta sarbatoare. Ele pregatesc bucatele pentru marea sarbatoare de Paste, inrosesc oua, fac pasca si cozonaci, drob si alte preparate din carne de miel, bucate traditionale sarbatorii Pascale.

LUNI

Luni, prima zi a Săptămânii Patimilor, ne înfăţişează pilda smochinului neroditor. "Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată." ( Matei 21, 17-19)Iată un lucru pe care Hristos nu l-a făcut niciodată cu oamenii: a blestemat! Prin aceasta El îşi arată puterea de a pedepsi într-adevăr orice pom care nu aduce roadă, prin aceasta se arată dreptatea şi răsplata lui Dumnezeu faţă de neascultarea făpturii Sale, fie ea însufleţită sau neînsufleţită. Orice om care rămâne insensibil la venirea lui Dumnezeu şi la chemarea iubirii Sale se aseamănă acestui smochin fără roade, iar blestemul abătut asupra lui, nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu ca în cazul smochinului, ci însăşi uscăciunea firească a oricărui suflet care nu se adapă cu apa cea vie, adică cu Hristos.

MARŢI

Sfânta zi de Marţi din Săptămâna mântuitoarelor Patimi ale Domnului ne aduce aminte de ziua judecăţii prin cele două pilde: pilda celor zece fecioare şi pilda talanţilor. Pilda celor zece fecioare ne pune în gând şi în inimă dreptatea lui Dumnezeu la a doua Sa venire. "Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără de minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." ( Matei 25, 1-13) Cele cinci fecioare înţelepte sunt personificarea tuturor oamenilor care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, se îngrijesc de lumina cea sufletească (candela). Această lumină sufletească nu se poate aprinde decât prin faptele milostivirii (untedelemnul), prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cele cinci fecioare nebune reprezintă sufletele care au dat uitării faptele iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Şi iată ziua adormirii, ziua în care fiecare merge la întâlnire cu Hristos. Dar iată şi uşa care se închide precum şi sufletele noastre s-au închis la nevoile aproapelui nostru. Precum rămâne fără folos bătaia suferinţei oamenilor aflaţi în nevoi la uşa inimii noastre, aşa rămâne şi bataia noastră la uşa Împărăţiei lui Hristos fără niciun fel de răspuns, primind şi noi după dreptate toate câte le merităm.

Pilda talanţilor este în legătură directă cu pilda celor zece fecioare şi ne arată cât de importantă este înmulţirea darurilor noastre prin faptele cele bune puse în slujba bucuriei aproapelui nostru. "Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. ( Matei 25, 14-30)

MIERCURI

Miercurea cea mare, ziua trădării. Iuda Iscarioteanul slujeşte satanei prin vânzarea Mântuitorului. Pentru treizeci de arginţi Iuda Îl vinde pe Hristos şi devine astfel prizonier al iadului. Zi de adâncă întristare pentru fapta cea necugetată a celui care, deşi văzând minunile şi dragostea cea fără margini a lui Hristos, a rămas de piatră. Zi de adâncă întristare pentru fiecare suflet care Îl trădează pe Hristos, devenind prizonierul păcatului. Miercurea cea mare este însă şi o zi de nădejde pentru tot sufletul care se pocăieşte. Este ziua de pomenire a femeii păcătoase. "Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace." ( Luca 7, 37-50) Cu lacrimile pocăinţei, cu mirul dragostei de Dumnezeu, cu sărutarea nădejdii femeia cea păcătoasă se asează la picioarele Mântuitorului. Datoria ei e mare, greşalele ei sunt multe, însă pocăinţa ei e mai mare decât păcatele ei, iubirea ei pentru Dumnezeu copleşeşte agoniseala ei cea ruşinoasă, credinţa ei îi aduce mângâierea iertării. Nu se teme de ceea ce spun ceilalţi, se dăruieşte lui Hristos cu toată suferinţa pe care păcatul a înmulţit-o în inima ei, dar şi cu pocăinţa născută prin primirea luminii lui Hristos. Şi nu numai că Iisus îi iartă păcatele, ci face amintirea ei neştearsă din conştiinţa oricărui om care primeşte cuvântul Evangheliei.

JOI

Sfânta şi marea zi de Joi. Ziua Cinei cele de Taină, ziua întemeierii celei mai mari Taine de pe pământ: Sfânta Euharistie prin care Hristos se dăruieşte întregii lumii cu adevărat Trupul Său şi cu adevărat Sângele Său. "Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor." ( Matei 26, 26-28). Hristos împreună cu ucenicii Săi petrece ultimele clipe de dinaintea Patimilor Sale. Seară tainică, tristă, plină de durere. Astăzi, Domnul le dă ucenicilor exemplu desăvârşit al slujirii, spălându-le picioarele, învăţându-i că "Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor" (Marcu 9, 35). Este de asemenea seară de adâncă rugăciune. Mântuitorul se roagă pentru toţi ucenicii Săi şi pentru toţi cei care vor crede în Cuvântul Lui "ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis" şi le încredinţează porunca cea mai mare: porunca iubirii. "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii."Şi El Însuşi împlineşte această poruncă prin acceptarea chinurilor morţii la care va fi supus începând din această seară. Joia Mare, noaptea petrecută de Iisus în grădina Ghetsimani, cu rugăciune şi sudoare prefăcută în picături de sânge.

VINERI

Sfânta şi Marea zi de Vineri. Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului, ziua înfricosătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevărului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta. Pironit pe cruce, Hristos aşteaptă astăzi cu braţele larg deschise pe tot omul atins în inimă de durerea cumplită a păcatelor sale, precum pe tâlharul care strigă din adâncul fiinţei: "Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta" (Lc 23,42) şi care primeşte vestea cea minunată a mântuirii: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." (Lc 23, 43). Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi toate păcatele oamenilor, care îl ocărau până în ultima clipă. Hristos smerindu-Se şi iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoare rugăciune pentru cei ce-L vrăjmăşesc: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." (Lc 23, 34)  Astăzi încetează orice jertfă pentru că Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astăzi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Astăzi toţi credincioşii pătrunşi de dragostea pentru Hristos şi de suferinţa Lui se strâng în jurul epitafului aşezat pe masă în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului şi dau glas tânguirii îngropării, cântând laolaltă Prohodul. Zi de post negru, Vinerea Mare este prilej de profundă meditaţie şi adâncire a conştiinţei.

SAMBATA

Sâmbăta Mare. Hristos stă aşezat în mormânt nou prin strădania lui Iosif din Arimateea. Astăzi se cântă: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus". Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboară cu sufletul în adâncul iadului, îi sfarămă porţile şi încuietorile şi îi scoate pe Adam şi pe Eva şi împreună cu ei pe toţi ce ce au adormit în nădejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenţă a Învierii în tradiţia iconografică bizantină, pentru că prin zdrobirea împărăţiei morţii, cu moartea pe moarte călcând, Hristos deschide porţile raiului tuturor celor ce şi-au pus nădejdea mântuirii în El şi dăruieşte din nou oamenilor şansa de trăi laolaltă cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa, aici pe pământ înlăuntrul nostru şi desăvârşit, nemijlocit, în viaţa cea veşnică, acolo unde "Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" ( Apoc. 7,17).

DUMINICA

In Ziua Sfanta, Duminica Invierii, traditia spune ca oamenii trebuie sa poarte haine curate si noi, ceea ce simbolizeaza primenirea trupului si a sufletului, asa cum se primeneste intreaga natura odata cu primavara. In dimineata zilei din Duminica Invierii o alta traditie spune sa pui in apa, un ou si un ban de argint si sa te speli cu aceasta apa pe fata. Astfel se spune ca vei avea obrajii rumeni ca oul si tari precum banul si in plus, vei avea si un an cu belsug. Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei si a fi langa cei dragi. Ca si bucate traditionale care nu ar trebui sa lipseasca dupa masa de Pasti sunt ouale rosii, drobul si friptura de miel, pasca cu branza si vinul rosu.Tot in aceasta zi este motiv de bucurie si pentru copii, caci este ziua cand vine iepurasul cu cosuletul plin de oua si cadouri. Iepurasul este si simbolul fertilitatii, care a fost o pasare ranita si pentru a nu muri a fost transformata de o zeita in iepuroaica, dar care totusi dupa transformare depunea oua, iar de aici a venit si vorba “vine iepurasul cu oua”. Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa - intotdeauna mai exista o sansa de mantuire - cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale de paste - cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii.

Iată deci o săptămână plină de durere, plină de întristare sufletească. O săptămână în care Biserica ne mijloceşte retrăirea acelor momente şi înţelegerea sensurilor acestei înalte jertfe a lui Hristos prin slujbele din aceste zile. Prin aceste slujbe avem şansa să participăm direct la taina mântuirii noastre, care s-a realizat prin Iisus Hristos, Cel Care a luat asupra Sa păcatele noastre şi moartea pe care noi o meritam. Prin participarea noastră la suferinţa lui Hristos mărturisim cu inima udată de lacrimile pocăinţei, că păcatele noastre devin astăzi cuiele răstignirii şi durerile cumplite ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi într-o astfel de stare, mărturisiţi Domnului prin Taina cea mântuitoare a Sfintei Spovedanii şi prin Împărăşirea de Trupul şi Sângele Lui, putem şi noi să-L însoţim pe Hristos pe Calea suferinţei Crucii spre bucuria Învierii, de care să ne umplem sufletele în ziua cea minunată a Sfintelor Paşti.
Lumanarea de Inviere- In noaptea de Inviere fiecare credincios poarta in mina o lumanare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta lumanare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului.

Oul pictat - Ouale simbolizeaza mormintul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea sa din morti. De aceea, cind sparg ouale prin ciocnire, dar si cind se saluta crestinii isi spun: "Hristos a inviat! Adevarat a inviat!". Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza singele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mintuirea lumii. Exista credinta ca cei care ciocnesc se intilnesc pe lumea cealalta. Ouale simbolizeaza si reintinerirea, primavara. In Egiptul antic, oul era simbolul legamantului vietii si reprezenta, totodata, sicriul ori camera mortuara. In traditia populara de la noi, ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, te apara de rele.
Pasca- Se coace numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are o forma rotunda, la mijloc o cruce si este impodobita pe margini cu aluat impletit.
Mielul- Il reprezinta pe Iisus Hristos care s-a jertfit pentru pacatele oamenilor si a murit asemeni unui miel nevinovat.
Iepurasul- Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor pagane. El simbolizeaza fertilitatea, primavara.

Paştele de altădată

După o lungă perioadă de post, Paştele era aşteptat ca o izbăvire, ca o izbîndă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii. Paştele românilor, ca şi al altor popoare nu era doar o sărbătoare strict creştină, ci, tocmai pentru că a fost plasat în perioada de trecere de la rece la cald, conţinea şi o mulţime de practici, obiceiuri şi credinţe precreştine; amestecul acesta de precepte curat creştine cu cele vădit păgîne au avut drept rezultat o sărbătoare unică în calendarul poporului, sărbătoare pe care vom urmări să o prezentăm concis în prezentul articol.

Ultima săptămînă a postului mare, Săptămîna Patimilor, sau Săptămîna Mare, era inclusă, din punct de vedere bisericesc, în sărbătoarea Paştelui, deşi în această perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate. Bătrînii obişnuiau să mănînce puţin în seara Duminicii Floriilor, după care nu mai mîncau pînă în Joia Mare, cînd, de regulă, se împărtăşeau, postul negru fiind continuat apoi pînă la Paşti. Cei mai tineri mîncau în această săptămînă doar pîine şi fructe uscate, şi nu consumau decît apă de izvor. Bineînţeles că strămoşii noştri nu-şi închipuiau problema postului rezolvată numai prin abţinerea de la mîncare, ci aveau grijă să nu vorbească mult sau urît, să nu se sfădească şi să nu (se) supere pe nimeni, să nu aibă relaţii sexuale.

Din Joia Mare bărbaţii se linişteau şi ei pe lîngă case, străduindu-se să termine curăţenia prin ogrăzi şi grădini; femeile pregăteau de zor copturile rituale (cozonac şi pască mai ales), ouăle roşii şi încondeiate şi friptura de miel.Îndeobşte, cozonacii erau lunguieţi, amintind prin această formă de sicriul în care a fost îngropat Domnul Iisus. Pasca se făcea numai din făină curată de grîu ales, cernută printr-o sită deasă; pasca pentru biserică avea în mijloc o cruce făcută tot din aluat, această pască numindu-se a Paştilor. Pentru copii şi săraci se pregăteau aşa numitele "păscuţe". Aproape firesc, la revenirea de la biserică, primul aliment din care se gusta era pasca. Cozonacul şi pasca, pîinea în general, erau considerate de oamenii de altădată alimente spirituale, daruri fără de preţ ale cerului; prepararea pîinii impunea anumite reguli, astfel nu puteau face pîine femeile necurate şi cele care omorîseră vreodată broaşte; cozonacul şi pasca se făceau, de obicei, în Joia Mare sau în sîmbăta Paştelui, punîndu-se în cuptor în cea mai desăvîrşită linişte; se folosea mai ales mîna dreaptă, vizitele străinilor în acele momente fiind de rău augur; numărul tăvilor trebuia să fie cu soţ, altfel, gospodinei îi putea muri bărbatul! Tot femeile aveau grijă ca noaptea Învierii să-i prindă pe toţi cei ai casei cu un rînd de haine noi sau măcar cu o cămaşă nouă.

Sîmbătă seara,cînd prindea a se îngîna ziua cu noaptea, cînd toate pregătirile erau încheiate, oamenii începeau o mulţime de datini şi obiceiuri. Spre aducere aminte şi neuitare de tot, vom readuce cîteva în atenţia dumneavoastră. În unele locuri era obiceiul de a se face focuri mari în preajma bisericilor, motivaţia fiind legată de credinţa că în această noapte continuă să sosească pe pămînt sufletele morţilor; unii creştini spuneau că aceste focuri păzesc Paştele, iar alţii că numai aşa pot vedea comorile îngropate pe timpuri. Pentru că multe dintre sufletele ce reveneau acum pe pămînt erau rele, oamenii îşi luau măsuri de apărare. Într-una din ele se lua toaca de la boserică de mai mulţi flăcăi şi se ducea în cimitir, aici trebuind să fie păzită de eventualii hoţi; cei care veneau să o fure erau ospătaţi, a doua zi, de către păzitorii neosteniţi.

Miezul nopţiiera marcat prin focuri de armă sau de săcăluş, zgomotul acestora constituind semnalul la care sătenii se trezeau din somn şi se pregăteau să meargă la biserică. Prima grijă la ridicatul din pat era să calce pe un aşternut, căci altfel îi usturau tălpile peste vară. Toţi ai casei si, mai ales, fetele mari se spălau într-un lighean cu apă proaspătă, în care se puneau un ou roşu, unul sau mai mulţi bănuţi de argint şi un fir de busuioc. Îmbrăcaţi în cele mai noi şi mai frumoase straie, porneau spre biserica satului, păscăriţa sau coşul cu pască fiind dusă de capul familiei. Despre cei care, sănătoşi fiind nu voiau să meargă la biserică la slujba Învierii, se spunea că se vor îmbolnăvi şi vor fi în nevoi şi neajunsuri pînă la Paştele următor.

Conform unei credinţe larg răspîndită în spaţiul românesc, în noaptea Învierii se deschide raiul şi se închide iadul, acestea rămînînd aşa pînă la Ispas sau la Rusalii;despre cei care mureau în această perioadă se credea că mergeau direct în rai, chiar dacă ar fi făcut oricît de multe păcate, în vreme ce despre copiii născuţi acum şi, mai ales despre cei născuţi în noaptea Învierii, se spunea că vor fi norocoşi toată viaţa.

Multe credinţe erau legate de obiectele, alimentele şi plantele duse la biserică spre sfinţire, care, păstrate, erau bune în tot felul de situaţii critice. Astfel, nafura pusă în sarea vacilor ar fi determinat fătarea a mai multor viţici decît viţei; tămîia era bună de afumat prin casă la furtuni mari, şi pe toţi cei care se speriau prea uşor; slănina, topită sau nu, era folosită la vindecarea multor boli ale vitelor în vreme ce sarea era păstrată mai ales pentru sfinţirea fîntînilor; usturoiul era indicat, evident, împotriva strigoilor şi pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc se afumau oamenii cu dureri de gît.

Sătenii care din motive bine întemeiate nu mergeau la biserică puteau să ia în loc de nafură, muguri de răchită, măr sau brad, copacii aceştia fiind consideraţi sfinţi mai ales în noaptea de Înviere. Fetele bătrîne, în momentul în care preotul spunea pentru întîia oară "Hristos a înviat!", ziceau repede "eu să joc înainte", sperînd să fie jucate la hore şi să se mărite şi ele odată. Unele fete spălau în această noapte limba clopotului cu apă neîncepută, crezînd că apa aceasta va face flăcăii să alerge la dînsele precum merg oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritiş îşi puneau un ou roşu în sîn cînd mergeau la biserică, uneori lipind coji de ou pe la uşile caselor ca să vină peţitorii mai degrabă. Întoarcerea acasă de la biserică se făcea întotdeauna cu lumînările aprinse; aceste lumînări se păstrau cu sfinţenie, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descîntecele de dragoste. Înainte de a ajunge în casă, capul familiei făcea o oprire în grajd, aici atingînd capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca sfinţită. În casă toată familia gusta din alimentele sfinţite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mîinii în solniţa cu sare, altfel respectivului îi asudau mîinile peste vară. Oasele rămase de la miel erau îngropate lîngă un măr sau un păr sănătos, în credinţa că toată familia va fi sănătoasă pînă la Paştele următor. La sfîrşitul mesei, cei mai tineri ţineau ouă roşii sfinţite, iar cei mai în vîrstă le ciocneau, spunîndu-se că făcînd aşa oamenii aceştia se vor întîlni pe lumea cealaltă. O regulă strictă cerea ca, în prima zi de Paşti, ouăle să se ciocnească numai "cap cu cap" în a doua zi, "cap cu dos", iar în a treia zi "dos cu dos".  Fetele şi flăcăii obişnuiau în dimineţa primei zile de Paşti, înainte de răsăritul soarelui şi fără a fi văzuţi de nimeni să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi "iuţi, sprinteni, uşori, sănătoşi, harnici şi iubiţi".
                                                           

Cristian  POPOVICI


 

« Precedentul Următorul »

Articole recente

Audienta Publica 28.08.2013 Emisiunea AUDIENŢA PUBLICĂ cu Horia Daraban: Maladia Alzheimer şi bolnavii fără amintiri ai României
Studii recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii  au pus în evidenţă faptul că  maladia Alzheimer se manifestă la... citește
Emisiunea AUDIENTA PUBLICA cu Cristian Popovici: 5 iunie – Ziua Mondiala a Mediului 03.06.2013 Emisiunea AUDIENTA PUBLICA cu Cristian Popovici: 5 iunie – Ziua Mondiala a Mediului
In ziua de 5 iunie 1972, la Stockholm au avut loc lucrarile primei Conferinte ONU dedicate mediului inconjurator, sub deviza “Avem un singur... citește
AUDIENŢA PUBLICĂ cu Cristian Popovici: 31 mai - Ziua Mondială fără Tutun 27.05.2013 Emisiunea AUDIENŢA PUBLICĂ cu Cristian Popovici: 31 mai - Ziua Mondială fără Tutun
Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) a proclamat ziua de 31 mai drept "Ziua Mondială fără Tutun", în anul 1987 într-o... citește
Audienta Publica cu Cristian Popovici 15.04.2013 Emisiunea AUDIENTA PUBLICA cu Cristian POPOVICI: „Operaţiunea MOV" (miel, ouă şi vin)
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) va declansa in data de 20 aprilie o serie de controale la nivel national... citește
Audienta Publica cu Cristian Popovici 08.04.2013, ora 09:00 Emisiunea AUDIENŢA PUBLICĂ cu Cristian Popovici: Ziua Mondială a Sănătăţii
Începând cu anul 1950, la fiecare 7 aprilie, se marchează Ziua Mondială a Sănătăţii care reprezintă, pentru întreaga lume,... citește
Audienta Publica cu Cristian Popovici 01.04.2013 Emisiunea AUDIENŢA PUBLICĂ cu Cristian Popovici: Ziua Internationala de Constientizare a Autismului
Ziua de 2 aprilie este declarata Ziua Internationala de Constientizare a Autismului – World Autism Awareness Day (WAAD) din data de 18 decembrie 2007... citește

Adaugă un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Încă nu există comentarii pentru acest articol.

Newsletter


Twitter Radio Iasi
© Radio Iași 2019, toate drepturile rezervate.